Este un antireumatic puternic, având efect antiinflamator și calmant chiar și în doze mici.
Virtuțile tămăduitoare ale spânzului (Helleborus purpurascens) sunt consemnate în lucrările lui Hipocrate, părintele medicinei, care considera că planta are capacitatea de să redea vigoarea organismului și să înlăture bolile grave.
Și cercetătorii contemporani i-au studiat potențialul, demonstrând, în urma unor experimente, că extractele din spânz întăresc imunitatea și favorizează refacerea unor ţesuturi distruse de boli degenerative.
Însă, pe cât de valoroasă e planta în terapia cancerelor, pe atât de toxică devine dacă tratamentul este urmat după ureche.
Mulţi cercetători români au studiat cu succes această plantă.
Primul dintre ei, dr. Boici, a uimit în anii ’60 lumea medicală cu vindecarea unor cazuri grave de reumatism cu ajutorul unor fierturi din spânz preparate în casă.
În acea vreme, doctorul dobândise faima unui adevărat magician: veneau la el oameni bolnavi de ani întregi, unii chiar imobilizaţi în cărucior și, după câteva şedinţe de tratament cu spânz, plecau acasă pe picioarele lor.
Boici a brevetat o serie de medicamente pe bază de spânz, folosite pentru tratarea multor afecţiuni.
Ulterior, cercetările cu privire la această plantă au ajuns în prim plan.
Azi, potențialul spânzului nu mai este o necunoscută, planta fiind tot mai folosită în terapiile alternative contra cancerului – desigur, sub rezerva că este periculos, iar dozarea trebuie făcută doar de medicul specialist.
Fiind un antireumatic puternic, spânzul este utilizat extern cu rezultate remarcabile în reumatism, sciatică, artrite, lombosciatică, discopatii, luxații, contuzii, precum și în unele forme de paralizie.