Prezentare generală:
Uleiul extras din semințele de jojoba este destul de diferit față de uleiurile vegetale comune, fiind defapt o ceară lichidă. Pătrunde în piele într-un mod interesant și anume prin foliculii de păr pe care nu-i blochează, se amestecă cu sebumul și formează o peliculă fină non-ocluzivă, lăsând pielea să respire.
Are un profil interesant de acizi grași (acid gadoleic, erucic, nervonic), conține o cantitate remarcabilă de polifenoli, dintre care taninii sunt responsabili și pentru senzația uscată după aplicarea pe piele. Poate părea o contradiciție de termeni, dar uleiul de jojoba este un ulei uscat.
Ingrediente (INCI):
-simmondsia chinensis seed oil*
*100 % din totalul ingredientelor provin din agricultură organică.
Proprietățile uleiului de jojoba
-protector al filmului hidrolipidic al pielii
-protejează pielea de deshidratare
-emolient și nutritiv în profunzime
-menține suplețea și elasticitatea pielii
-echilibrant al secreției de sebum
-catifelează și netezește pielea
-favorizează pătrunderea principiilor active în piele
Recomandări, aplicații:
-este adecvat pentru îngrijirea oricărui tip de piele, a părului și unghiilor
-îngrijirea tenului gras, mixt, normal sau uscat
-îmbunătățirea condiției pielii uscate, deshidratate, devitalizate
-îngrijirea pielii sensibile, fragile, delicate, inclusiv cea a copiilor
-menținerea supleții și elasticității pielii
-atenuarea ridurilor, întârzierea îmbătrânirii cutanate
-îngrijirea și regenerarea pielii afectate de eczeme, psoriazis, dermatite, iritații
-îngrijirea pielii din zona ochilor
-pentru formularea compozițiilor de machiaj
-hrănirea și echilibrarea scalpului
-înfrumusețarea și netezirea firelor de păr, îngrijirea părului casant, uscat sau deteriorat
Mod de utilizare în cosmetică:
-este un produs ce poate fi folosit ca atare, aplicat direct pe piele sau păr
-aplicat pur pe piele pentru demachiere sau îngrijire, inclusiv după epilare sau bărbierit
-combinat cu alte uleiuri vegetale și uleiuri esențiale, pentru masaj facial sau corporal
-ca ingredient în compoziții cosmetice: creme, loțiuni, seruri, lapte de corp, unt de corp
-ca bază pentru formularea compozițiilor de îngrijire a pielii afectate de eczeme, psoriazis, iritații, în special datorită similitudinii cu sebumul uman
-nediluat sau combinat cu uleiuri specifice pentru îngrijirea unghiilor și a cuticulelor
-aplicat pe păr ca atare sau ca ingredient pentru măști și creme capilare, balsam de păr, ser pentru vârfuri
-ca bază pentru parfumuri uleioase
-ca bază pentru facilitarea pătrunderii în piele a principiilor active din alte ingrediente
Sinergii speciale:
-cu ulei de chimen negru, ulei esențial de tea tree sau fragonia pentru ten gras cu tendințe acneice
-cu ulei de tamanu și extract de schisandra pentru diverse probleme cutanate
-cu bisabolol și vitamina E după ras sau epilare
-cu ulei de ricin, avocado și cocos pentru hrănirea și fortificarea părului
-cu ulei esențial de oregano și mentă pentru scalp cu probleme
-cu ulei de vanilie și ulei esențial de grapefruit pentru masaj corporal
-cu ulei de trandafiri macerat și extract de acmella pentru masaj facial